mâzgă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MẤZGĂ s. f. 1. Noroi moale, lipicios și alunecos.
2. Pojghiță moale, cleioasă ori unsuroasă care se formează pe suprafața unor alimente sau pe pereții vaselor în care au stat anumite alimente.
3. Strat de alge, de mușchi etc. care acoperă pietrele, rocile expuse la umezeală.
4. (
Pop.) Sevă;
spec. seva arborilor (aflată sub coajă). – Din
sl. mĕzga. bg. măzga.mâzgă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)mấzgă, s.f. – Sevă, suc (al copacului). Termen atestat în toate satele de pe valea Marei, până la Rona și Săpânța (ALR 1973: 553). „Mâzga curge numai până la jumătatea lunii septembrie„. – Din sl. mezga „sevă”.
mâzgă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mấzgă s. f.,
g.-d. art. mấzgiimâzgă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mâzgă f.
1. seva plantelor;
2. noroiu în urma unei ploi repezi (când e lunecuș):
a plouat și s’a făcut o mâzgă și un ghețuș CR. [Slav. MĬEZGA].