mârâi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre câini; la
pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea.
2. Fig. (Despre oameni;
peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦
Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. –
Mâr +
suf. -âi.mârâi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)mârâi, mârâi v. t., v. i. 1. a informa, a denunța.
2. a protesta în surdină.
mârâi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mârâí (a ~) vb.,
ind. prez. 3
mấrâie, imperf. 3
sg. mârâiá; conj. prez. 3
să mấrâiemârâì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mârâì v.
1. a scoate un sgomot surd, vorbind de câini (înainte de a începe a lătra):
câinele ce mârăe, mușcă; 2. fam. a mormăi, a plânge încet (despre copii); [Onomatopee din
mâr-mâr, imitând glasul câinelui când nu latră].