mânuriță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) MÂNURÍȚĂ,mânurițe, s. f. (Reg.) Mânuță. – Mânuri (pl. lui mână) + suf. -iță.
mânuriță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) mânuríță (reg.) s. f., g.-d. art. mânuríței; pl. mânuríțe