mântuitor - explicat in DEX

mântuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuie (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În limbaj bisericesc) Care mântuie (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Nume dat lui Isus Cristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor.

mântuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mântuitór (-tu-i-) adj. m., pl. mântuitóri; f. sg. și pl. mântuitoáre

mântuitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
mântuitor a. care mântue: faceți cruci mântuitoare AL. ║ m. cel ce mântue, în special Salvatorul lumii.