mântuș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÂNTÚȘ, mântuși, s. m. (
Iht.;
reg.) Mihalț. – Din
ucr. mentus.mântuș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mântúș (
reg.)
s. m.,
pl. mântúșimântuș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mântuș n. Mold.
1. mormoloc;
2. mihalț (pește cu capul turtit). [Rus. MANTUS]. V.
mintuș.