mânji (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦
Tranz. A mâzgăli. ♦
Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea.
2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din
sl. mazati.mânji (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mânjí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. mânjésc, imperf. 3
sg. mânjeá; conj. prez. 3
să mânjeáscămânjì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mânjì v.
1. a păta murdărind:
cărbunele mânjește; 2. fig. a pângări, a întina. [Slav. MAZATI].