mângâia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I.
1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (
Ir.) A lovi, a bate.
2. Tranz. și
refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja.
3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. [
Pr.:
-gâ-ia] –
Lat. *manganeare.mângâia (Dicționar de argou al limbii române, 2007)mângâia, mângâi v. t. a bate.
mângâia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mângâiá (a ~) vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. mấngâi, 3
mấngâie, 1
pl. mângâiém; conj. prez 3
să mấngâie; ger. mângâíndmângâià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mângâià v.
1. a căuta să aline durerea;
2. a da ajutor:
mângâiați pe cei săraci; 3. a răsfăța:
a mângâiat copilul pe obraz. [Gr. bizantin MANGANÉVO, a fermeca; latin medieval MANGANUM = PHARMACUM (v.
farmec); vechiu-rom.
mângânie, vrajă («cu farmeci și cu
mângânii le face acestea», Dosofteiu) = gr. bizantin MANGANÍA, farmec, vrajă; în limba modernă, sensul lui
mângâia s’a idealizat: leacul și vraja (inseparabile după concepțiunea vulgară) au devenit o alinare mai mult sufletească].