mâner (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÂNÉR, mânere, s. n. Parte a unui obiect care permite apucarea (și manevrarea) acestuia cu mâna. –
Mână +
suf. -ar.mâner (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mânér s. n.,
pl. mânéremâner (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mâner n. partea unui vas sau instrument de care apucăm cu mâna. [Macedo-rom.
mânar = lat. MANUARIUM].