mânecuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÂNECÚȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui
mânecă (
1).
2. (La
pl.) Un fel de manșete (detașabile) lungi până la cot, care se poartă peste mâneci, pentru a le proteja. [
Var.: (
reg.)
mânicúță s. f.] –
Mânecă +
suf. -uță.mânecuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mânecúță s. f.,
g.-d. art. mânecúței; pl. mânecúțe