mânecar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci.
2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. –
Mânecă +
suf. -ar.mânecar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mânecár s. n.,
pl. mânecáre