mândruț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj.,
s. m. și
f. (
Pop.) Diminutiv al lui
mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. –
Mândru +
suf. -uț.mândruț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mândrúț (
pop.)
adj. m.,
s. m.,
pl. mândrúți; adj. f.,
s. f. mândrúță, pl. mândrúțe