mândri (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV.
Refl. 1. A fi mândru (
I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva).
2. (
Înv. și
pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din
mândru.mândri (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!mândrí (a se ~) vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se mândréște, imperf. 3
sg. se mândreá; conj. prez. 3
să se mândreáscămândrì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mândrì v. a fi mândru.