mânăștergură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÂNĂȘTÉRGURĂ, mânășterguri, s. f. (
Reg.) Ștergar, prosop; șervet. –
Mână + șterge +
suf. -ură.mânăștergură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!mânăștérgură (
reg.)
(-năș-ter-/
-nă-șter-) s. f.,
g.-d. art. mânăștérgurii; pl. mânăștérgurimânăștergură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mânăștergură f. Tr. și Mold.
1. peșchir:
mânăștergură de in POP.;
2. Buc. ștergar. [Compus din
mână și
ștergere (cf.
codobatură)].