mână (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare din cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊
Loc. adj. De mână =
a) făcut cu mâna, lucrat manual;
b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊
Loc. adv. Pe (sau
la) mâna dreaptă (sau
stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă).
Pe sub mână = pe ascuns, clandestin.
În mână = direct, personal.
Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord.
Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊
Expr. (
Pop.)
A bate (sau
a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate).
A(-și) da mâna (cu cineva) =
a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare;
b) A se alia, a colabora.
A putea (sau
a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (
Pop.)
A se ține cu mâinile de burtă (sau
de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare.
A pune (sau
a băga) mâna în foc pentru cineva (sau
pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva.
A pune (sau
a încrucișa) mâinile pe piept = a muri.
A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile).
A da (sau
a lăsa, a pierde) ceva din (sau
de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține.
Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic;
p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără nici un rezultat.
A avea (sau
a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile.
A trece (sau
a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor.
(O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor.
A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau
a lega (sau
a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate să acționeze.
A avea (sau
a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune.
A avea (ceva)
pe mână = a dispune de ceva.
A pune mâna =
a) a face, a întreprinde ceva;
b) a fura.
A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite).
A pune mâna pe cineva =
a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva;
b) a găsi pe cel de care ai nevoie.
A-i pune (cuiva)
mâna în piept (sau
în gât) = a prinde a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală; a(-l) trage la răspundere.
A pune (cuiva)
mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin.
A-i lua (cuiva)
boala (sau
durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât.
Cu mâinile încrucișate (sau
în sân, în buzunar) = inactiv.
A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă.
A avea mână ușoară sau
a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic).
A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic).
A avea mână bună sau
a fi bun de mână =
a) a fi îndemânatic, priceput;
b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă.
A-și face mână bună la (sau
pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva.
A lua cu o mână și a da cu alta (sau
cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor.
A fi mână largă = a fi darnic, generos. (
Fam.)
A fi mână spartă = a fi risipitor.
A avea (sau
a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin.
A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația., împrejurările (să facă ceva).
Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări.
A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva.
A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie.
Sărut mâna (sau
mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc.
Cu mâna lui (sau
a mea, ta etc.) sau
cu mâinile lor (ori
noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui.
A scoate castanele (sau
cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante.
Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (
Fam.)
A avea (sau
a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș.
(A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (
Pop.)
A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala.
A avea mâna curată (sau
mâinile curate) = a fi cinstit.
A primi (sau
a lua) în mână = a primi o sumă netă.
A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva), a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput).
De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt.
Cu mâinile la piept sau
cu căciula în mână = într-o atitudine umilă, supus, smerit.
Cu mâna pe inimă (sau
pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat.
A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent.
A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva.
Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om.
A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav.
A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare.
A fi (sau
a cădea, a încăpea etc.)
la (sau
pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva.
A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine.
(A fi) mână de fier (sau
mână forte) = (a fi) om energic, autoritar.
Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus:
mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructe mici
(Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊
Mână de lucru = muncitor.
Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont.
2. Cantitate mică din ceva, cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin
prep. „de”, indică proporții foarte mici)
O mână de om. (Urmat de un substantiv la
pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel)
O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, mai rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊
Loc. adj. (
Pop.)
De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile.
II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca întrebuințare, cu mâna (
I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊
Mână curentă = balustradă. –
Lat. manus.mână (Dicționar de argou al limbii române, 2007)MÂNĂ aripă, cange, cazma, magnet, mistrie, muflă, vâslă.
mână (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mấnă s. f.,
g.-d. art. mấinii; pl. mâinimână (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mână f.
1. partea corpului omenesc ce termină brațul:
omul are două mâini, maimuța patru; a pune la mână, a înșela pe cineva, a fura;
a da mâna, fig: a putea, a cuteza, a conveni;
pe sub mână, pe ascuns;
peste mână, incomod;
2. fig. putere:
îl am la mână, l’a dat pe mâna poliției; 3. abilitate de execuțiune la un artist:
mână bună, mână de maestru; 4. căsătorie:
a cere mâna cuiva; 5. cât se poate ținea într’o mână:
o mână de sare, de făină; 6. ceată mică de oameni (mai ales înarmați):
trimise o altă mână de soldați spre paza podului BĂLC.
7. calitate:
de mâna întâia, de toată mâna; 8. tot ce seamănă cu o mână:
mâinile sau mânușile șișletului. [Vechiu-rom,
mânu = lat. MANUS].