mantie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÁNTIE, mantii, s. f. 1. (Astăzi
fig.) Haină (de ceremonie) ca o pelerină lungă și largă, care se purta peste celelalte haine.
2. Haină de postav lungă și largă, purtată mai ales de călugări, peste altă îmbrăcăminte. ◊
Expr. A lua sub mantie = a proteja, a ocroti. – Din
sl. mantija.mantie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mántie (-ti-e) s. f.,
art. mántia (-ti-a), g.-d. art. mántiei; pl. mántii, art. mántiile (-ti-i-)màntie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)màntie f.
1. veșmânt arhieresc pus peste toate celelalte;
2. veșmânt de suveran:
sub mantia regală văd numai goliciune AL.;
3. (poetic) acoperemânt:
luna revarsă pe copilă o mantie argintoasă AL. [Slav. MANTIĬE].