lățime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LĂȚÍME, lățimi, s. f. Însușirea de a fi lat; cea mai mică dintre cele două dimensiuni liniare ale unei suprafețe plane dreptunghiulare; întindere opusă lungimii. ♦ Dimensiunea mijlocie a unui corp paralelipipedic. –
Lat +
suf. -ime.lățime (Dicționaru limbii românești, 1939)lățíme f. (d.
lat). Calitatea de a fi lat:
lățimea unuĭ fluviŭ, uneĭ tălpĭ.lățime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lățíme s. f.,
g.-d. art. lățímii; pl. lățími; simb. llățime (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lățime f. dimensiunea identică cu lărgimea.
lățime (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LĂȚÍME, lățimi, s. f. însușirea de a fi lat;, cea mai mică dintre cele două dimensiuni liniare ale unei suprafețe plane dreptunghiulare; întindere opusă lungimii. ♦ Dimensiunea mijlocie a unui corp paralelipipedic. —
Lat +
suf. -ime.