lăuză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LĂÚZĂ, lăuze, s. f. Femeie care se află în primele 6-8 săptămâni după o naștere. [
Var.:
lăhúză, lehúză s. f.] – Din
ngr. lehúsa.lăuză (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lăúză (lăúze), s. f. – Femeie care tocmai a născut. –
Var. lăhuză, l(e)huză, cu
der. ngr. λεχούσα, din
gr. λεχώ, -ους „lăuză” (Roesler 571; Tiktin; DAR),
cf. tc. löǵușa, bg. lehusa, mr. lihoană ‹
ngr. λεχῶνα (după Conev 59,
rom. ar proveni din
bg.). –
Der. lăuzie, s. f. (naștere, stare postnatală), din
ngr. λεχουσία;
lăuzi, vb. (a se scula după naștere).
lăuză (Dicționaru limbii românești, 1939)lăúză ș. a. V.
lehuză.lăuză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lăúză s. f.,
g.-d. art. lăúzei; pl. lăúzelăuză (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lăuză f. femeie care stă în pat după ce a născut. [Și
lehuză = gr. mod. LEHUZA (din
léhos, pat)].
lăuză (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LĂÚZĂ, lăuze, s. f. Femeie care se află în primele 6-8 săptămâni după o naștere. [
Var.:
lăhúză, lehúză s. f.] — Din
ngr. lehúsa.