lăutură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) LĂUTÚRĂ,lăuturi, s. f. (Reg.) Lăut, lăutoare. [Pr.: lă-u-] – Lăut + suf. -ură.
lăutură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) lăutúră (reg.) (lă-u-) s. f., g.-d. art. lăutúrii; pl. lăutúri
lăutură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) LĂUTÚRĂ,lăuturi, s. f. (Reg.) Lăut, lăutoare. [Pr.: lă-u-] — Lăut + suf. -ură.