lătrător - explicat in DEX

lătrător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător.

lătrător (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
lătrător, lătrători s. m. informator, denunțator.

lătrător (Dicționaru limbii românești, 1939)
lătrătór, -oáre adj. Care latră. Subst. Poet. Cîne [!]: se auteaŭ lătrătoriĭ.

lătrător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
lătrătór¹ (lă-tră-) adj. m., pl. lătrătóri; f. sg. și pl. lătrătoáre

lătrător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
lătrătór² (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri

lătrător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
lătrător a. care latră: câine lătrător. ║ m. câine: lătrătorii din sat OD.

lătrător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. — Lătra + suf. -ător.