lăstar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LĂSTÁR, lăstari, s. m. (Adesea
fig.) Ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase. ♦ (La
pl.) Copăcei tineri, crescuți după tăierea unei păduri (din cioturile rămase). [
Pl. și: (
n.)
lăstare] – Din
bg. lastar.lăstar (Dicționaru limbii românești, 1939)lăstár, V.
vlăstar.lăstar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lăstár s. m.,
pl. lăstárilăstar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lăstar m.
1. mugur de vie, viță tânără;
2. fig. descendenți [Serb. LASTAR]. V.
vlăstar.lăstar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LĂSTÁR, lăstari, s. m. (Adesea
fig.) Ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase. ♦ (La
pl.) Copăcei tineri, crescuți după tăierea unei păduri (din cioturile rămase). [
Pl. și: (
n.)
lăstare] — Din
bg. lastar.