lăncier (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LĂNCIÉR, lăncieri, s. m. Soldat din vechea cavalerie a unor țări, care era înarmat cu lance. [
Pr.:
-ci-er. –
Var.:
lăncér s. m.] – Din
fr. lancier (după
lance).lăncier (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lănciér (-ci-er) s. m.,
pl. lănciérilăncier (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lăncier m. soldat din cavalerie înarmat cu o lance.
lăncier (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LĂNCIÉR, lăncieri, s. m. Soldat din vechea cavalerie a unor țări, care era înarmat cu lance. [
Pr.:
-ci-er. —
Var.:
lăncér s. m.] — Din
fr. lancier (după
lance).