lăcătui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV.
Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. –
Lacăt +
suf. -ui.lăcătui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)lăcătuí,
lăcătuiésc, vb. IV (reg.)
1. a închide cu lacătul.
2. a-și face locaș.
lăcătui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lăcătuí (a ~) (rar)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. lăcătuiésc, imperf. 3
sg. lăcătuiá; conj. prez. 3
să lăcătuiáscălăcătui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Traiiz. (Rar) A încuia cu lacătul. —
Lacăt +
suf. -ui.