lăcuitor - explicat in DEX

lăcuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LĂCUITÓR¹, -OÁRE s. m. și f. v. locuitor.

lăcuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LĂCUITÓR², -OÁRE, lăcuitori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în lucrări de lăcuire. [Pr.: -cu-i-] – Lăcui + suf. -tor.

lăcuitor (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
lăcuitór, -i, (lăcuitoriu), s.m. – (pop.) Locuitor: „Eu, robul lui Dumnezeu, popa Costan Moldovan, fiind lăcuitoriu întrácest sat...” (Săsar, 1798; cf. Dariu Pop 1938: 79). – Din locui / lăcui + -tor.

lăcuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
lăcuitór (-cu-i-) s. m., pl. lăcuitóri

lăcuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LĂCUITÓR¹, -OÁRE s. m. și f. v. locuitor.

lăcuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LĂCUITÓR², -OÁRE, lăcuitori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în lucrări de lăcuire. [Pr.: -cu-i-] — Lăcui + suf. -tor.