lăcomie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LĂCOMÍE, lăcomii, s. f. Poftă pe care o are cineva de a mânca sau de a bea mult;
fig. dorință necumpătată de câștig, de avere etc.; aviditate. ◊
Loc. adv. Cu lăcomie = lacom. –
Lacom +
suf. -ie.lăcomie (Dicționaru limbii românești, 1939)lăcomíe f. (vsl.
lakomiĭ). Aviditate, mare poftă.
Prov. Lăcomia perde [!] omenia, pin [!] lăcomie perzĭ ceĭa ce doreaĭ.
lăcomie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lăcomíe s. f.,
art. lăcomía, g.-d. art. lăcomíei; pl. lăcomíi, art. lăcomíilelăcomie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lăcomie f.
1. calitatea celui lacom;
2. dorință necumpătată de câștig, de bogăție.
lăcomie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LĂCOMÍE, lăcomii, s. f. Poftă pe care o are cineva de a mânca sau de a bea mult;
fig. dorință exagerată de câștig, de avere etc.; aviditate. ◊
Loc. adv. Cu lăcomie = lacom. —
Lacom +
suf. -ie.