lîngoare (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lîngoáre (lângóri), s. f. –
1. Boală, suferință. –
2. Tifos, febră tifoidă. –
Var. lingoare, lungoare. Mr. lîngoare, lungoare, megl. lăngoare. Lat. languōrem (Pușcariu 980; Candrea-Dens., 1001; REW 4891; DAR), păstrat numai în
rom. (Rosetti, I, 169). Pentru semantism,
cf. Șeineanu,
Semasiol., 189. Este cuvînt comun (ALR, I, 111);
var. se explică prin încrucișare cu
lingere sau cu
lung. Cf. și
lînced. –
Der. lînguros, adj. (bolnăvicios, slab), dublet al
neol. languros,
adj. (galeș), din
fr. langoureux. Lînji, vb. (a lîncezi), cuvînt rar, pe care Pușcariu 982 îl crede
der. de la un
lat. *languῑre, pare să rezulte dintr-o confuzie cu
tînji. Lungurică, s. f. (plantă, Galeopsis Tetrahit), stă în loc de *
lîngurică (Tiktin).
lîngoare (Dicționaru limbii românești, 1939)lîngoáre, lungoáre și
lingoáre f., pl.
orĭ (lat.
lánguor, -óris, lîncezeală. V.
lînced). Frigurĭ tifoide, tifos abdominal, o boală de care zacĭ (lîncezeștĭ) mult timp. V.
tifoid.