lutețiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LUTÉȚIU s. n. Element chimic trivalent din familia lantanidelor. – Din
fr. lutécium, germ. Lutetium.lutețiu (Dicționar de neologisme, 1986)LUTÉȚIU s.n. Element trivalent din familia pământurilor rare; casiopeiu. [Pron.
-țiu. / < germ.
Lutetium, fr.
lutécium].
lutețiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)LUTÉȚIU s. n. element chimic din grupa lantanidelor; casiopeiu. (< fr.
lutécium, germ.
Lutetium)
lutețiu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)LUTÉȚIU (‹
fr. {i}; {s}
Lutetia „Paris”)
s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, din familia lantanoidelor (Lu;
nr. at. 71,
m. at. 174,97). A fost descoperit (1906) de G. Urbain și, independent, de Auer von Welsbach.
Sin. (
înv.)
casiopeiu.lutețiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lutéțiu [
țiu pron. țiu]
s. n.,
art. lutéțiul; simb. Lulutețiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LUTÉȚIU s. n. Element chimic trivalent din familia lantanoidelor. — Din
fr. lutécium, germ. Lutetium.