luni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LUNI s. f. Prima zi a săptămânii, care urmează după duminică. ♦ (Adverbial) în timpul zilei de luni; (în forma
lunea) în fiecare luni. –
Lat. *lunis (=
lunae [dies]).
luni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)luni s. f. – Prima zi a săptămînii. –
Mr.,
megl. luni, istr. lur. Lat. lūnis, în loc de
lūnae (dies), cf. Diez, I, 265; Densusianu,
Lr., 504; Pușcariu 999; Candrea-Dens., 1019; REW 5164;
cf. sard. luni, lunis, calabr. luni, sp. lunes, cf. Bruppacher,
Die Namen der Wochentage im It., 1948.
luni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LUNI, luni, s. f. Prima zi a săptămânii, care urmează după duminică. ♦ (Adverbial) în timpul zilei de luni; (în forma
lunea) în fiecare luni. –
Lat. *lunis (=
lunae [dies]).
luni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)luni s. f.,
art. lúnea; pl. luni, art. lúnileluni (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Luni f. a doua zi a săptămânei. [Lat. LUNAE (DIES)].
lunĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)lunĭ f. (lat.
lûnis, îld.
lunae, a luniĭ [
dies, zi], după
Martis, Jovis, Veneris, a luĭ Marte, a luĭ Joĭe, a Vineriĭ,
Mércurĭ, a luĭ Mercur; it.
lunedi, pv.
dilun, fr.
lundi, sp.
lunes). Prima zi a săptămîniĭ, după care vine Marțea.
Lunĭ (ca și
Marțĭ, Mercurĭ, Joĭ, Vinerĭ, Sîmbătă și
Duminica) e o formă adverbială și arată Lunea următoare:
eŭ plec Lunĭ; cînd e vorba de o repetițiune, se zice
Lunea (Marțea, Mercurea, Joĭa, Vinerea, Sîmbăta, Duminica): ședințele se țin Lunea (maĭ rar
Lunile pl.), adică „în fiecare Lunĭ”. Se declină așa:
Lunea, Luniĭ, pl.
Lunile (Marțea, -țiĭ; Mercurea, -riĭ; Joĭa, Joiĭ; Vinerea, -riĭ; Sîmbăta, Sîmbetei; Duminica, -ciĭ). Fără art. se zice
o Lunĭ și, maĭ corect,
o Lune (Marțe, Mercure, Joĭe, Vinere, Sîmbătă, Dŭminică): într´o lune, la o sărbătoare (NPl. Ceaur, 70).