lunetă - explicat in DEX

lunetă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LUNÉTĂ, lunete, s. f. 1. Instrument optic alcătuit din mai multe lentile (și prisme) dispuse într-un tub și servind, în astronomie, în topografie, în tehnica militară etc. la observarea obiectelor depărtate. 2. Dispozitiv de sprijinire a pieselor lungi și subțiri, în timpul prelucrării lor la strung. 3. Element arhitectonic de forma unei bolți semicilindrice, folosit de obicei pentru amplasarea unei deschideri sau pentru crearea unui efect decorativ. – Din fr. lunette.

lunetă (Dicționar de neologisme, 1986)
LUNÉTĂ s.f. 1. Instrument optic format dintr-un tub cu mai multe lentile, folosit pentru observarea de la depărtare a unor obiecte etc. 2. Dispozitiv fixat pe o mașină-unealtă, servind la susținerea pieselor care se prelucrează. 3. Element arhitectonic în formă de boltă semicirculară, care străpunge partea inferioară a unei cupole sau a unei bolți mai mari. ◊ Lunetă cilindrică = boltă rezultând din intersecția a doi semicilindri de raze inegale. [< fr. lunette].

lunetă
LUNÉTĂ, -E, s. f. (Auto.) Geamul din spate al caroseriei unui automobil, montat în partea opusă parbrizului. – Din fr. lunette.

lunetă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
LUNÉTĂ s. f. 1. instrument optic dintr-un tub cu mai multe lentile, pentru observarea unor obiecte îndepărtate. 2. dispozitiv pe o mașină-unealtă servind la susținerea pieselor de prelucrat. 3. element arhitectonic în formă de boltă semicirculară, care străpunge partea inferioară a unei cupole sau a unei bolți mari. ♦ ~ cilindrică = boltă rezultând din intersecția a doi semicilindri cu raze inegale. ◊ (la portaluri, ferestre) suprafață plană între lintel și arc. ◊ coronament semicircular al unui altar poliptic. (< fr. lunette)

lunetă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
LUNÉTĂ (‹ fr.) s. f. 1. Instrument optic cu ajutorul căruia pot fi observate obiectele depărtate; formează imagini care sunt situate mai aproape decât obiectivele și care se văd sub unghiuri mai mari decât s-ar vedea obiectele cu ochiul liber. Alcătuit din: obiectiv, ocular și sistemul de inversare; este parte componentă a telescoapelor, binoclurilor, spectroscoapelor etc. Utilizată în astronomie, în topografie, în tehnica militară (pentru observare, ochire etc.) (ca accesoriu) în construcția anumitor aparate de laborator etc. L. a fost inventată în Olanda la începutul sec. 17; Galilei a construit mai multe l. (începând din 1609), cu ajutorul cărora a făcut numeroase descoperiri în astronomie. ◊ L. topografică = instrument pentru trasarea direcțiilor și determinarea diferențelor de nivel la ridicările topografice. 2. Dispozitiv de susținere a pieselor lungi și relativ subțiri la prelucrarea lor pe strunguri. 3. Element arhitectonic de forma unei bolți semicilindrice, care străpunge partea inferioară a unei cupole sau a unei bolți mai mari.

lunetă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*lunétă f., pl. e (fr. lunette, dim. d. lune, lună). Ocheană mare. Un fel de unghĭ format de zidurile uneĭ fortificațiunĭ militare.

lunetă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
lunétă s. f., g.-d. art. lunétei; pl. lunéte

lunetă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
lunetă f. 1. instrument de optică format din sticle concave și convexe dispuse așa încât să ne arate mai deslușit obiectele depărtate; 2. pl. ochelari.

lunetă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LUNÉTĂ, lunete, s. f. 1. Instrument optic alcătuit din mai multe lentile (și prisme) dispuse într-un tub și servind, în astronomie, în topografie, în tehnica militară etc. la observarea obiectelor depărtate. 2. Dispozitiv de sprijinire a pieselor lungi și subțiri, în timpul prelucrării lor la strung. 3. Element arhitectonic de forma unei bolți semicilindrice care străpunge partea inferioară a unei cupole. — Din fr. lunette.