luneca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LUNECÁ, lúnec, vb. I.
1. Intranz. A-și pierde echilibrul, călcând pe o suprafață lucioasă;
p. ext. a cădea.
2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca.
3. Refl. Fig. (
Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. –
Lat. lubricare.luneca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lunecá (lúnec, lunecát), vb. –
1. A curge, a glisa. –
2. A se scurge, a scăpa. –
3. A greși. –
Var. aluneca (cu
der.).
Mr. alunic, arunic, megl. lurec, luricari. Lat. lūbrĭcāre (Philippide,
Principii, 98; Pușcariu 997; Candrea-Dens., 1021; Pascu, I, 38; REW 5132); dar această ipoteză nu este sigură, deoarece nu s-a dat o explicație suficientă prezenței lui
n. Ipoteza lui Meyer,
Alb. St., IV, 36 (
lat. *
lūnĭcāre, de la
lūna) nu apare mai convingătoare. –
Der. lunecătură, s. f. (alunecare, derapare);
alunecătoare, s. f. (piesă culisantă la tun);
lunecos, adj. (care alunecă);
lunecuș, s. n. (ghețuș).
luneca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lunecá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
lúnecălunecà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lunecà v.
1. a fi luciu:
gheața lunecă foarte; 2. a merge fără piedică:
bucatele luneca pe gât; 3. a-și pierde echilibrul, mergând pe ceva luciu:
a lunecat pe gheață; fig.
a luneca în păcat; 4. a se strecura:
mi-a lunecat printre degete. [Cf. lat. LUBRICARE].
luneca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibru] călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca;
p. ext. a cădea.
2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca.
3. Refl. Fig. (
înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. —
Lat. lubricare.