luciu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÚCIU, -IE, (
I)
lucii, adj., (
II)
luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (
1); lucitor, lucios.
2. Cu lustru
1, lustruit; neted;
p. ext. alunecos. ◊
Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial)
Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis.
3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos.
II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦
Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din
luci (derivat regresiv).
luciu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)LUCIU, com. în
jud. Buzău, situată în Câmpia Buzău-Călmățui, pe râul Călmățui; 3.041
loc. (2000). Creșterea porcinelor (în satul Caragele).
luciŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)lúciŭ, -íe adj. (d.
lucesc). Neted și lucitor:
placă, gheață lucie. Fig. Sărăcie lucie, sărăcie absolută. S. n., pl.
urĭ. Aspect lucitor:
luciŭ metalic. Luciu măriĭ, al apeĭ, strălucirea măriĭ, a apeĭ absolut liniștite.
luciu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lúciu1 [
ciu pron. ciu]
adj. m.,
f. lúcie (-ci-e); pl. m. și
f. lúciiluciu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lúciu2 [
ciu pron. ciu]
s. n.,
art. lúciul; pl. lúciuriluciu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)luciu a.
1. lucios:
fier luciu; fig.
sărăcie lucie; 2. neted:
apă lucie. [Abstras din
luci]. ║ n.
1. strălucire:
luciul oțelului; fig.
luciul de pe frunte-i cu spada mea voiu șterge AL.;
2. lumină:
iese’n luciu luna EM.;
3. suprafață netedă a mării sau a câmpiei.
luciu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Luciu m. numea 3 papi (252, 1144, 1181).
luciu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj.,
(II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (
1); lucitor, lucios.
2. Cu lustru
1, lustruit; neted;
p. ext. alunecos. ◊
Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial)
Sărac luciu = foarte sărac, ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis.
3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos.
II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦
Fig. Strălucire, splendoare.
4 Lustru. — Din
luci (derivat regresiv).