lopătar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOPĂTÁR, lopătari, s. m. I. 1. Vâslaș, barcagiu.
2. Lucrător cu lopata.
II. Pasăre migratoare din grupul picioroangelor (
3), de culoare albă, cu ciocul lung și lat ca o lopată și cu un moț de pene pe cap; cosar (
Platalea leucorodia). –
Lopată +
suf. -ar.lopătar (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)LOPĂTÁR (‹
lopată)
s. m. 1. Vâslaș; barcagiu.
2. Pasăre călătoare din ordinul ciconiiformelor, de mărimea unei berze, de culoare albă, cu gâtul și picioarele lungi, cu ciocul lățit spre vârf ca o lopată și cu un moț de pene pe cap (
Platalea leucorodia); cosar. Trăiește în colonii. Cuibărește în Delta Dunării și este ocrotit prin lege. Toamna migrează spre valea Nilului, Africa Centrală și de Sud-Est. ◊
Cerb-lopătar v. cerb.lopătar (Dicționaru limbii românești, 1939)lopătár m. Cel ce mînă luntrea, vîslaș. Făcător saŭ vînzător de lopețĭ. O pasăre acŭatică numită și
lopățică și
cosar, maĭ mică decît barza, cu care seamănă la formă, cu penele albe și cu cĭocu ca o lopățică (
platálea).
lopătar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lopătár s. m.,
pl. lopătárilopătar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lopătar m.
1. cel ce face lopeți;
2. cel ce mână luntrea;
3. pasăre mai scundă decât barza și cu ciocul în formă de lopățică (
Platalea).
lopătar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LOPĂTÁR, lopătari, s. m. I. 1. Vâslaș, barcagiu.
2. Lucrător cu lopata.
II. Pasăre migratoare din grupul picioroange!or, de culoare albă, cu ciocul lung și lat ca o lopată și cu un moț de pene pe cap; coșar
(Platalea leucorodia). —
Lopată +
suf. -ar.