lopată (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOPÁTĂ, lopeți, s. f. 1. Unealtă formată dintr-o placă de lemn sau de fier, ușor concavă, montată pe o coadă de lemn, cu care se ridică sau se aruncă pământ, pietriș, nisip etc. ◊
Loc. adv. Cu lopata = în cantitate mare, din belșug, din abundență. ◊
Expr. (
Fam.)
Sapa și lopata = moartea.
A da la lopată = (despre cereale) a vântura. ♦ Cantitate de material cât se poate lua o dată cu această unealtă. ♦ Unealtă de lemn cu care se bagă pâinea în cuptor.
2. Vâslă
1. – Din
sl. lopata.lopată (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lopátă (lopéți), s. f. –
1. Unealtă pentru ridicat pămîntul. –
2. Paleta vîslei. –
3. Paletă de roată hidraulică. –
4. (
Arg.) Dinte. –
Mr. lopată, megl.,
mr. lupată. Sl. (
bg.,
sb.,
slov.,
rut.,
rus.)
lopata (Miklosich,
Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 176; Berneker 733; Conev 67),
cf. alb. ljopatë, pol. łopata, mag. lapát. –
Der. lopătar, s. m. (fabricant de lopeți; barcagiu; pasăre, Platalea leucorodia);
lopăta, vb. (a trage la vîsle, a vîsli);
lopățea, s. f. (plantă, Lunaria rediviva);
lopățică, s. f. (lopată mică; spatulă, paletă; spumieră; întinzător la ferăstrăul de mînă; frînă la războiul de țesut casnic);
lopătiță, s. f. (
Trans., Banat, spinare).
lopată (Dicționaru limbii românești, 1939)lopátă f., pl.
ețĭ (vsl. bg. rut. rus.
lopáta, de unde și ung.
lapat. V.
labă). O unealtă de lemn orĭ de fer [!] care servește la înlăturat zăpada, la vînturat cerealele, la pus pînea [!] în cuptor ș. a. Conținutu acesteĭ unelte:
o lopată de țărînă (Em.).
Cu lopata, din belșug, în mare cantitate:
s´a făcut poamă cu lopata. Sapa și lopata, V.
sapă. Ramă, vîslă, opacină, o unealtă de împins luntrea pin [!] rezistența pe care o opune apa. Filcă. V.
hîrleț.lopată (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lopátă s. f.,
g.-d. art. lopéții; pl. lopéțilopată (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lopată f.
1. unealtă de curățit zăpadă, gunoiui etc;
2. unealtă de vânturat grâne sau de băgat pâinea în cuptor;
3. (de corabie) vâslă. [Slav. LOPATA].
lopată (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LOPÁTĂ, lopeți, s. f. 1. Unealtă formată dintr-o placă de lemn sau de fier, ușor concavă, montată pe o coadă de lemn, cu care se ridică sau se aruncă pământ, pietriș, nisip etc. ◊
Loc. adv. Cu lopata = în cantitate mare, din belșug, din abundență. ◊
Expr. (
Fam.)
Sapa și lopata = moartea.
A da la lopată = (despre cereale) a vântura. ♦ Cantitate de material cât se poate lua o dată cu această unealtă. ♦ Unealtă de lemn cu care se pune pâinea în cuptor.
2. Vâslă
1. — Din
sl. lopata.