lopățea (Dicționaru limbii românești, 1939)lopățeá și (maĭ des)
lopățícă f., pl.
ele (dim. d.
lopată). Lopată mică de metal de luat jaratic din sobă. Un fel de pedică [!] saŭ opritoare la războĭu de țesut (Suc.). Acea pĭesă a juguluĭ care e supt [!] gîtu bouluĭ (în nord
podhorniță). Omoplat, spătă (numită și
lopățica umăruluĭ). Lopătar, cosar (o pasăre). O plantă cruciferă (
lunaria rediviva).