longobard (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. (La
pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în
sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la
sg.) persoană care aparținea acestor triburi.
2. Adj. Care aparține longobarzilor (
1), privitor la longobarzi. – Din
lat. Longobardus, it. longobardo.longobard (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)LONGOBÁRD, -Ă (‹
lat.)
s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. (La
pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni care au locuit în Antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre. S-au stabilit în
sec. 6 în Panonia, de unde, sub conducerea lui Alboin, au invadat regiunile nordice și centrale ale Italiei, punând bazele unui regat cu capitala la Pavia, ajuns la maxima dezvoltare în timpul lui Liutprand și supus, în 774, de Carol cel Mare. Limba vorbită de
l., aparținând grupului dialectelor germanice de sud, a influențat ca superstrat dialectele italiene de nord.
2. Adj. Care aparține longobarzilor (
1); privitor la longobarzi.
longobard (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)longobárd adj. m.,
s. m.,
pl. longobárzi; adj. f.,
s. f. longobárdă, pl. longobárdelongobard (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f,
adj. 1. S. m. și
f. (La
pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în Antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în
sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la
sg.) persoană care aparținea acestor triburi.
2. Adj. Care aparține longo- barzilor
(1), privitor la longobarzi. —
Din lat. Longobardus, it. longobardo.