logodi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOGODÍ, logodesc, vb. IV.
Refl. recipr. și
tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din
sl. lagoditi.logodi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)logodí (logodésc, logodít), vb. –
1. (
Refl.) A se lega, a contracta o căsătorie. –
2. A lega prin logodnă pe cineva.
Sl. lagoditi „a se înțelege, a trata ceva” (Miklosich,
Slaw. Elem., 28; Miklosich,
Lexicon, 339; Cihac, II, 175), cu asimilarea vocalei atone (*
lăgodi),
cf. rus. lagoda „învoială”. Roesler 572 deriva în mod echivoc acest cuvînt din
gr. δίδωλόγον „a promite”. –
Der. logodnă, s. f. (calitate de logodnic, perioada de timp cît doi tineri sînt logodiți),
cf. sl. lagodinŭ „potrivit, convenabil”, cuvînt ce se folosește în
Munt.,
Mold. și
Trans. de E. (ALR, II, 158);
logodnic, s. m. (tînăr logodit);
logodnică, s. f. (fată logodită);
logodită, s. f. (
înv., logodnică);
logoditor, s. m. (
înv., logodnic);
logodință, s. f. (
înv., logodnă).
logodi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)logodí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. logodésc, imperf. 3
sg. logodeá; conj. prez. 3
să logodeáscălogodi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LOGODÍ, logodesc, vb. IV.
Refl. recipr. și
tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. — Din
sl. lagoditi.logodì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)logodì v. a acorda, a promite în căsătorie. [Slav. LAGODITI, a se învoi].