locatar - explicat in DEX

locatar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LOCATÁR, -Ă, locatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește într-o casă (în calitate de chiriaș). – Din fr. locataire.

locatar (Dicționar de neologisme, 1986)
LOCATÁR, -Ă s.m. și f. Persoană care locuiește stabil într-un imobil. ♦ Posesor al unui contract de locație (1); chiriaș. [< fr. locataire].

locatar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
LOCATÁR, -Ă s. m. f. cel care locuiește stabil într-un imobil; chiriaș. (< fr. locataire)

locatar (Dicționaru limbii românești, 1939)
*locatár, -ă s. (fr. locataire, d. lat. locatarius, cel care se angajează cu leafă, mercenar, d. locare, a închiria, d. locus, loc. V. locandă). Care ĭa cu chirie un imobil, chiriaș.

locatar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
locatár s. m., pl. locatári

locatar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
locatar m. cel ce iea cu chirie o casă, o moșie în arendă.

locatar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LOCATÁR, -Ă, locatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește într-o casă (în calitate de chiriaș) pe baza unui contract. — Din fr. locataire.