locaș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOCÁȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ◊
Locaș sfânt (sau
dumnezeiesc) = biserică, mănăstire. ◊
Expr. (
pop.)
A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui.
2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [
Var.:
lăcáș s. n.] – Din
magh. lakás (după
loc).