locandier (Dicționaru limbii românești, 1939)locandiér și (maĭ des)
locantiér m. (ngr.
lokantiéris, d. it.
locandiere).
Est. Acela care ține o locandă. – Fem.
locandieră și
-reasă, pl.
ese.locandier (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)locandiér v. locantiérlocandier (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LOCANDIÉR, -Ă s. m. și
f. v. locantier.