locandă - explicat in DEX

locandă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LOCÁNDĂ, locande, s. f. Han², local în care se servesc băuturi; ospătărie, birt. [Var.: locántă s. f.] – Din it. locanda, ngr. lokánta.

locandă (Dicționar de neologisme, 1986)
LOCÁNDĂ s.f. (Rar) Han, local unde se servesc băuturi în Italia. [< it. locanda].

locandă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
locándă (locánde), s. f. – Cîrciumă, restaurant. – Var. locantă. – Mr. lucantă. It. locanda, prin intermediul ngr. λοϰάντα (Tiktin; Gáldi 206), cf. bg., tc. lokanta, sb. lokanda. – Der. locandier, s. m. (hangiu, gazdă), din it. locandiere.

locandă (Dicționaru limbii românești, 1939)
locándă și (maĭ des) locántă f., pl. e (ngr. lokánta, pron. -nda, turc. lokanta și -nda, d. it. locanda, han, d. locare și allogare, a închiria. V. locatar). Est. Restaurant, birt, ospătărie, casă în care se dă de mîncat pe banĭ. V. otel.

locandă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
locándă v. locántă

locandă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
locandă (locantă) f. ospătărie, han. [Gr. LOCANTA].

locandă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LOCÁNDĂ s. f. v. locantă.