locațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOCAȚIÚNE s. f. v. locație.locațiune (Dicționar de neologisme, 1986)LOCAȚIÚNE s.f. v.
locație.
locațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*locațiúne f. (lat.
locátio, -ónis. V.
aloc, relocațiune).
Jur. Acțiunea de a închiria (dînd saŭ luînd). Chirie, prețu închirieriĭ:
a plăti locațiunea. – Și
-áție.locațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LOCAȚIÚNE s. f. v. locație.locațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)locați(un)e f.
1. dare sau luare cu chirie:
locațiunea unei case; 2. prețul chiriei:
a-și plăti locațiunea.