lobodă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÓBODĂ, (rar)
lobode, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee anuale, dintre care una, cu frunzele comestibile, este cultivată
(Atriplex hortensis). ◊
Expr. (
Pop.)
A se plimba (sau
a umbla)
ca vodă prin lobodă = a umbla fără grijă (dându-și importanță). – Din
sl. loboda.lobodă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lóbodă (lóbode), s. f. – Plantă, Atriplex hortensis, Atriplex nitens. –
Mr.,
megl. lobudă. Sl. (
bg.,
sb.,
slov.,
rut.)
loboda (Miklosich,
Slaw. Elem., 28; Miklosich,
Lexicon, 341; Cihac, II, 175; Conev 47),
cf. ngr. λομποτή,
mag. laboda. Căutarea în idiomuri anterioare
istr. (Lahovary 333) este nelalocul său. După Lokotsch 1284, din
tc. labada.lobodă (Dicționaru limbii românești, 1939)lóbodă f., pl.
e (vsl. bg. sîrb. rut.
loboda, de unde și ung.
laboda și ngr.
lubodĭá, id.). O buruĭană chenopodiacee cu maĭ multe varietățĭ pe care țăraniĭ o pun în cĭorbă (
átriplex).
A umbla ca vodă pin [!] lobodă, a umbla fără grijă. V.
forfota.lobodă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)lóbodă, s.f. – (bot.) Plantă erbacee de cultura (Atriplex latifolia). ♦ (gastr.) Se folosește în umplutura de placintă. – Din sl. loboda (MDA); Cuv. rom. preluat în magh. (loboda) (Bakos 1982).
lobodă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lóbodă s. f.,
g.-d. art. lóbodei; pl. lóbodelobodă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lobodă f. plantă leguminoasă întrebuințată la bucătărie ca și spanacul, uneori întreagă roșie ca sângele (
Atriplex hortensis). [Slav. LOBODA].
lobodă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÓBODĂ, lobode, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee anuale, dintre care una, cu frunzele comestibile, este cultivată
(Atriplex hortensis). ◊
Expr. (
Pop.)
A se plimba (sau
a umbla) ca vodă prin lobodă = a umbla fără grijă (dându-și importanță). — Din
sl. loboda.