loază (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOÁZĂ, loaze, s. f. (
Reg.)
1. Viță de vie. ♦ Ramură verde; vlăstar.
2. Fig. Om ștrengar, șmecher; om de nimic, secătură. – Din
sl. loza.loază (Dicționar de argou al limbii române, 2007)loază, loaze s. f. om de nimic, secătură
loază (Dicționaru limbii românești, 1939)1) loáză (
oa dift) f., pl.
e (vsl.
loza, vlăstar de viță; bg.
lozá, butuc de viță; rus.
lozá, ramură; pol.
loza, salcie. V.
lozie).
Est. Vechĭ. Vlăstar de viță.
loază (Dicționaru limbii românești, 1939)2) loáză (
oa dift.) f., pl.
e (V.
lozesc).
Sud. Fam. Persoană foarte urîtă, monstru, pocitanie.
Loază îmbăĭerată, pocitanie și maĭ și.
loază (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)loáză (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. loázei; pl. loázeloază (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)loază f.
1. Buc. specie de salcie (
Salix capraea);
2. ramură verde de salcie, vlăstar;
3. fig. nerod:
loază îmbăierată, vită încălțată PANN. [Slav. LOZA, viță, curmeiu (v.
lozie)].
loază (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LOÁZĂ, loaze, s. f. (
Reg.)
1. Viță-de-vie. ♦ Ramură verde; vlăstar.
2. Fig. Om ștrengar, șmecher; om de nimic, secătură. — Din
sl. loza.