liude - explicat in DEX

liude (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
liúde s.m. (înv.) individ, persoană; pedestru, codaș.

liude (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
liúde¹/lúde¹ (persoană) (înv.) s. m., pl. liuzi/liúde/lúde

liude (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
liúde²/lúde² (unitate fiscală) (înv.) s. n., pl. liúde/lúde

liude (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
liude (lude) m. od. în Mold. 1. pedestru: liude printre călărași AL.; 2. străin scutit de dări, scutelnic. [Slav. LĬUDŬ, popor (pl. oameni)].

liude (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LIÚDE, (1) liuzi, s. m., (2) liude, s. n. (în Evul Mediu) 1. S. m. Om de rând (adesea străin) în raport cu fiscul, fie că era impozabil, fie că era scutit de impozite. 2. S. n. (Mai ales în Țara Românească) Unitate fiscală în sistemul de impunere, cuprinzând două sau patru familii. [Pl. și: (1) liude. — Var.: lúde s. m., s. n.] — Din sl. lude.

lĭude (Dicționaru limbii românești, 1939)
lĭúde m., pl. zĭ (vsl. lĭudŭ, popor, lĭudiĭe, oamenĭ; bg. lĭude, rus. lĭúdi, oamenĭ, lume, servitorĭ; germ. leute, oamenĭ. V. liotă). Mold. Vechĭ. Individ, persoană: lĭude birnic, lĭude scutelnic. (V. mode). Jandarm care, din lipsă de caĭ, era silit să meargă pe jos. Azĭ. Iron. Pedestru, codaș. A fi lĭude pintre [!] călărașĭ, a te afla într´o situațiune inferioară într´o societate de oamenĭ superiorĭ. – În Munt. lude.