lipsă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÍPSĂ, lipsuri, s. f. 1. Faptul de a nu se afla într-un loc (unde ar fi trebuit să fie în mod obișnuit); absență. ◊
Loc. adv. (
Jur.)
În lipsă = în contumacie. ◊
Loc. prep. În (sau
din) lipsă de... = nefiind, neavând ceva, din pricină că lipsește.
În lipsa (cuiva sau a ceva) = cât timp (sau în timp ce) cineva sau ceva lipsește. ◊
Expr. Mai bine lipsă = mai bine deloc, mai bine renunț.
A duce lipsă (de ceva) = a nu avea ceva (în cantitate suficientă). ♦ (Adjectival) Care lipsește, absent.
Lipsă la apel. 2. Lucru care lipsește dintr-un ansamblu.
3. Faptul de a avea lacune, scăderi, deficiențe, defecte; lacună, scădere, deficiență, defect al cuiva sau a ceva.
4. Faptul de a-i lipsi cuiva cele necesare; nevoie, sărăcie.
5. (
Înv. și
reg.) Necesitate, trebuință. ◊
Loc. adj. De lipsă = necesar, indispensabil.
Am înșirat toate cele ce-mi sunt de lipsă. [
Pl. și: (
înv.)
lipse] – Din
lipsi (derivat regresiv).