linie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÍNIE, linii, s. f. 1. Trăsătură simplă și continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafață cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (
Mat.) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mișcare continuă sau de intersecția a două suprafețe.
2. Trăsătură reală sau imaginară care indică o limită, o direcție sau leagă (pe o hartă, pe un plan etc.) diferite puncte în spațiu. ◊
Linie de plutire = nivelul apei pe suprafața exterioară a unei nave în timpul plutirii. ◊
Loc. prep. La (sau
în)
linia... = în dreptul..., la nivelul...
3. (
Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuță.
4. Riglă.
5. Unitate de măsură de lungime folosită în țările românești, egală cu a zecea parte dintr-un deget.
6. (În
loc.)
În linie = în șir drept, în rând, în aliniere.
7. (
Livr.) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă.
8. Succesiune, serie a strămoșilor sau a descendenților; filiație.
9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificații, de adăposturi și de baraje militare destinate să întărească apărarea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ◊
Linie de bătaie (sau
de luptă) = desfășurare sistematică a unor forțe militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care luptă.
Linie de apărare = întărire alcătuită din fortificații și trupe.
10. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Ansamblu al instalațiilor și al rețelei de șine pe care circulă trenurile, tramvaiele sau metrourile; porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea.
11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Direcție, sens.
12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte. ◊
Linie electrică = ansamblul conductelor, dispozitivelor și construcțiilor care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice.
Linie telefonică (sau
de telefon) = ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi și centralele telefonice.
Linie telegrafică = totalitatea conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic.
Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦
Linie tehnologică =
a) organizare a procesului de fabricație, în care operațiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii operațiilor de fabricare;
b) ansamblu de mașini de lucru, instalații și mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operațiilor prevăzute de procesul tehnologic.
Linie automată = complex de mașini-unelte sau agregate care execută în mod automat operațiile de prelucrare a unor piese, organe de mașini, produse etc. și care asigură transportul acestora de la o mașină la alta fără intervenția muncitorului.
13. (Mai ales la
pl.) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦
Fig. Trăsătură fundamentală, punct esențial (ale unei probleme). ◊
Loc. adv. În linii generale (sau
mari) = în ansamblu, fără a intra în detalii.
14. Fig. Orientare principală, direcție a unui curent, a unei opinii etc.
15. (Urmat de determinări introduse prin
prep. „de”) Fel, chip, mod; criteriu.
Linie de conduită. – Din
lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.linie (Dicționar de neologisme, 1986)LÍNIE s.f. 1. Figură continuă cu o singură dimensiune, descrisă de un punct prin deplasare sau obținută prin intersecția a două suprafețe.
2. Trăsătură imaginară care arată o direcție dată, o limită etc.
3. Descendență, filiație.
4. Sistem de fortificații. ◊
Navă de linie v.
navă. ♦ Șirul luptătorilor într-o bătălie; șir de tranșee; direcția generală a pozițiilor trupelor.
5. Cele două șine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalațiilor unei căi ferate.
6. Legătură aeriană sau maritimă între două puncte. ♦ Legătură de telecomunicații între două puncte.
7. (
La pl.) Trăsăturile caracteristice ale unui obiect, ale feței cuiva; contur, profil. ♦ Ținută.
8. (
Fig.) Orientare; direcție.
9. (
Poligr.) Rând într-o pagină. ♦ Placă subțire de metal cu care se imprimă liniile sau se distanțează rândurile.
10. Riglă.
11. (
Mar.) Ecuator. [Pron.
-ni-e, gen.
-iei. / < lat., it.
linea, cf. germ.
Linie].
linie (Marele dicționar de neologisme, 2000)LÍNIE s. f. 1. figură continuă cu o singură dimensiune, descrisă de un punct prin deplasare sau obținută prin intersecția a două suprafețe. 2. trăsătură imaginară care arată o direcție dată, o limită etc. 3. descendență, filiație. 4. sistem de fortificații. ◊ șirul luptătorilor într-o bătălie; direcția generală a pozițiilor trupelor. 5. cele două șine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalațiilor unei căi ferate. 6. legătură aeriană sau maritimă între două puncte. ◊ legătură de telecomunicații între două puncte. 7. (pl.) trăsăturile caracteristice ale unui obiect, ale feței cuiva; contur, profil. ◊ ținută. 8. (fig.) orientare; direcție. 9. (poligr.) rând într-o pagină. ◊ placă subțire de metal cu care se imprimă liniile sau se distanțează rândurile. 1
0. riglă. 1
1. (mar.) ecuator. 1
2. gamă de produse (cosmetice). (< lat.
linea, germ.
Linie, fr.
ligne)
linie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)línie (línii), s. f. –
1. Dreaptă, dungă. –
2. Șir, rînd. –
3. Formație de trupe în ordin de bătaie. –
4. Legătură de comunicații. –
5. Rînd. –
6. Riglă. –
7. Stirpe, descendență. –
8. (Înv.) Măsură de dimensiuni, valorează 1/10 dintr-un deget (0,00246 m) în
Munt. și 1/2 dintr-un
palmac (0,00290 m) în
Mold. –
9. Obiect cu care se băteau școlarii la palmă.
Lat.,
it. linea (
sec. XVIII). –
der. liniuță, s. f. (riglă mică; cratimă);
linia, vb. (a trage linii), folosit mai ales la
part.,
cf. it. lineato; alinia, vb., format după
fr. aligner; liniar (
var. linear),
adj., din
fr. linéal; sublinia, vb., după
fr. souligner.linie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)linie, linie s. f. 1. fiecare dintre subdiviziunile marcate pe un termometru.
2. (
tox.) doză de cocaină consumată prin inhalare.
3. serie de produse comerciale cu calități comune.
linie (Dicționaru limbii românești, 1939)*línie f. (lat.
linea, fir de in, funie, linie,
linum, in; it.
linea, fr.
ligne. V.
lingerie). Trăsătură, dungă, întindere în lungime făcînd abstracțiune de orĭ-ce altă dimensiune:
linie dreaptă, curbă, frîntă. Trăsătură, lineament:
în liniĭ generale. Rînd, modu cum îs așezate cuvintele în pagină orĭ soldațiĭ în front orĭ în coloană:
armata era așezată în linie de bătaĭe (p. bătălie). Retranșament orĭ front:
a forța liniile dușmăneștĭ. O veche măsură de lungime, ultima subdiviziune a unuĭ stînjen. Riglă, bucată de lemn orĭ de metal dreaptă de care ne servim p. a trage liniĭ drepte trecînd creĭonu orĭ condeĭu pe lîngă ĭa [!].
Fig. Regulă:
linie de purtare. Ordin, rang:
în prima linie, a fi pe aceĭașĭ linie cu cineva (a fi egal). Descendența uneĭ familiĭ:
linie bărbătească, directă, colaterală. Linie de separațiune (a apelor), hotaru între doŭă lucrurĭ (de ex., basinurĭ [!] de rîurĭ).
Regiment de linie, regiment de infanterie gata de prima cĭocnire.
Bastiment de linie, propriŭ primuluĭ atac.
Armata de prima (saŭ
de a doŭa)
linie, armata destinată primeĭ orĭ secundeĭ cĭocnirĭ.
Linie ferată, fluvială, maritimă, telegrafică, telefonică, linie (cale, drum) p. circulațiunea trenurilor saŭ bastimentelor fluviale orĭ maritime saŭ p. transmiterea știrilor pin [!] telegraf orĭ pin telefon.
linie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)línie (-ni-e) s. f.,
art. línia (-ni-a), g.-d. art. líniei; pl. línii, art. líniile (-ni-i-)linie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)linie f.
1. trăsură simplă, fără lungime nici desime;
2. șir de vorbe puse pe aceeași linie:
această pagină are 57 de linii; 3. unealtă de tras linii;
4. măsură de lungime, 1/10 dintr’un deget sau V1/12 dintr’o palmă;
5. rang:
amândoi sunt pe aceeaș linie; 6. descendență:
născut în linie directă; 7. pozițiunea trupelor:
în linie de bătaie; 8. retranșament: a forța liniile dușmanului; linie telegrafică, fir de fier ce transmite electric depeșele dela un punct la altul;
9. fig. direcțiune, regulă:
linie de purtare.linie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÍNIE, linii, s. f. 1. Trăsătură simplă și continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafață cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (
Mat.) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mișcare continuă sau de intersecția a două suprafețe.
2. Trăsătură reală sau imaginară care indică o limită, o direcție sau leagă (pe o hartă, pe un plan etc.) diferite puncte în spațiu. ◊
Linie de plutire = nivelul apei pe suprafața exterioară a unei nave în timpul plutirii. ◊
Loc. prep. La (sau
în)
linia... = în dreptul..., la nivelul...
3. (
Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuță.
4. Riglă.
5. Unitate de măsură de lungime folosită în Țările Române, egală cu a zecea parte dintr-un deget.
6. (în
loc.)
în linie = în șir drept, în rând, în aliniere.
7. (
Livr.) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă.
8. Succesiune, serie a strămoșilor sau a descendenților; filiație.
9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificații, de adăposturi și de baraje militare destinate să întărească apărarea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ◊
Linie de bătaie (sau
de luptă) = desfășurare sistematică a unor forțe militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care luptă.
Linie de apărare = întărire alcătuită din fortificații și trupe.
10. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Ansamblu al instalațiilor și al rețelei de șine pe care circulă trenurile, tramvaiele sau metrourile; porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea.
11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Direcție, sens.
12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte. ◊
Linie electrică = ansamblul conductelor, dispozitivelor și construcțiilor care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice.
Linie telefonică (sau
de telefon) = ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi și centralele telefonice.
Linie telegrafică = totalitatea conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic.
Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦
Linie tehnologică = a) organizare a procesului de fabricație, în care operațiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii operațiilor de fabricare;
b) ansamblu de mașini de lucru, instalații și mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operațiilor prevăzute de procesul tehnologic.
Linia automată = complex de mașini-unelte sau agregate care execută în mod automat operațiile de prelucrare a unor piese, organe de mașini, produse etc. și care asigură transportul acestora de la o mașină la alta fără intervenția muncitorului.
13. (Mai ales la
pl.) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦
Fig. Trăsătură fundamentală, punct esențial (ale unei probleme).
Loc. adv. În linii generale (sau
mari) = în ansamblu, fără a intra în detalii.
14. Fig. Orientare principală, direcție a unui curent, a unei opinii etc.
15. (Urmat de determinări introduse prin
prep. „de”) Fel, chip, mod; criteriu.
Linie de conduită. —
Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.