lingual (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LINGUÁL, -Ă, linguali, -e, adj. 1. (
Anat.) Care aparține limbii, referitor la limbă.
Nerv lingual. 2. (Despre sunete; și substantivat,
f.) La articularea căruia limba (
I) are rolul principal. – Din
fr. lingual.lingual (Dicționar de neologisme, 1986)LINGUÁL adj. Care aparține limbii. ◊
Consoană linguală (și
s.f.) = consoană articulată cu ajutorul limbii. [Pron.
lin-gual. / cf. fr.
lingual].
lingual (Marele dicționar de neologisme, 2000)LINGUÁL adj. referitor la limbă. ♦ consoană ~ă (și s. f.) = consoană articulată cu ajutorul limbii. (< fr.
lingual)
lingŭal (Dicționaru limbii românești, 1939)*lingŭál, -ă adj. (lat.
lingualis, d.
lingua, limbă).
Anat. De la limbă, al limbiĭ:
nerviĭ lingŭalĭ. Gram. Care se pronunță cu limba:
consonante lingŭale (l, r, n). S. f., pl.
e. O lingŭală, o consonantă lingŭală.
lingual (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)LINGUÁL, -Ă (‹
fr.,
lat. m.)
adj. 1. Care se referă la limbă (
I, 1), care aparține limbii (
ex., arteră
l.). ◊
Mucoasa l. = mucoasa limbii. ◊
Papile linguale = mici papile situate pe limbă, conținând mugurii gustativi (organe senzoriale gustative). ◊
Nerv l. = nerv senzitiv al limbii, ramură a nervului maxilarului inferior.
2. (
LINGV.; despre sunete) La articularea căruia limba are rolul principal.
lingual (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)linguál (-gual) adj. m.,
pl. linguáli; f. linguálă, pl. linguálelingual (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lingual a.
1. ce ține de limbă:
mușchiu lingual; 2. se zice de consoanele
l, n, r, ce se pronunță prin diferitele mișcări ale limbei.
lingual (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LINGUÁL, -Ă, linguali, -e, adj. 1. (
Anat.) Care aparține limbii, referitor la limbă.
Nerv lingual. 2. (Despre sunete; și substantivat
f.) La articularea căruia limba
(I) are rolul principal. — Din
fr. lingual.