lingură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÍNGURĂ, linguri, s. f. I. 1. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă. ◊
Expr. (
Fam.)
A atârna (sau
a pune, a lega cuiva)
lingurile de gât (sau
în, de brâu) = a lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă.
A(-și) mânca banii (sau
averea)
cu lingura, se spune despre un om (bogat) care cheltuiește prea mult, care risipește.
2. Conținutul unei linguri (
I 1).
3. (
Reg.; în sintagma)
Lingura pieptului = furca pieptului.
4. Compus:
lingura-zânelor = ciupercă lemnoasă, brună-roșcată, ce crește pe trunchiul și pe rădăcinile arborilor; linguriță, lingurița-zânei (
Ganoderma lucidum).
II. Nume dat unor unelte sau unor părți de instrumente sau de mașini asemănătoare cu o lingură (
I 1).
1. Tub cilindric închis la capătul de jos cu unul sau cu două ventile, folosit la extracția țițeiului, la curățarea găurii de sondă sau la cimentat.
2. Unealtă de rotărie sau de dogărie, folosită la găurirea butucului roții sau la efectuarea vranelor butoaielor.
3. Nălucă metalică folosită la pescuit. –
Lat. lingula.lingură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)língură (línguri), s. f. –
1. Obiect cu care se mănîncă. –
2. Conținutul obiectului de sub-
1. –
3. Instrument de sfredelit. –
4. Plantă, Asarum europauem. –
5. (Banat) Mormoloc. –
6. Sondă, sfredel de sondare. –
Mr.,
megl. lingură, istr. lingurę. Lat. lĭngŭla, formă atestată de Marcial, rezultată din încrucișarea dintre
lĭgula „lingură” cu
lingĕre „a linge” (Keller,
Lat. Wolksetymologie, 85; Pușcariu 981; Candrea-Dens., 1002; REW 5036),
cf. sp. legra (Corominas, III, 60; Rosetti, I, 169, crede că s-a păstrat numai în
rom.).
Der. lingurar, s. m. (cel ce face linguri și alte obiecte de lemn; era o specialitate a unor grupuri de țigani nomazi, care purtau acest nume);
lingurică (
var. linguric, lingurea),
s. f. (epigastru, partea superioară a abdomenului; plantă, Cochlearia officinalis);
linguraș, s. n. (
Mold. de S., epigastru);
linguriță, s. f.;
linguroi, s. n. (polonic);
linguruș, s. m. (Banat, mormoloc). Din
rom. provine
bg. lingur „țigan care face linguri de lemn” (Capidan,
Raporturile, 132).
lingură (Dicționaru limbii românești, 1939)língură f., pl.
ĭ (lat.
lĭgŭla, lingură, prefăcut apoĭ în
lingula, care e dim. d.
lingua, limbă). Unealta cu care se mănîncă bucatele lichide (cĭorba, supa) și care seamănă c´o lopățică scobită. Sfredel mare de găurit butuciĭ al căruĭ capăt seamănă a lingură. Tubu cu care se scoate țițeĭu, noroĭu și pămîntu la sondele de petrol.
Lingura peptuluĭ [!], partea scobită a peptuluĭ pe afară. – În nord
lĭúngură.lingură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)língură s. f.,
g.-d. art. língurii; pl. língurilingură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lingură f.
1. unealtă de bucătărie și de masă cu care se mănâncă;
2. cât conține o lingură:
a băut trei linguri de zeamă; 3. (
pieptului) claviculă;
4. unealtă cu care rotarul găurește căpățâna roții spre a face loc osiei. [Lat. LINGULA].
lingură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÍNGURĂ, linguri, s. f. I. 1. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă. ◊
Expr. (
Fam.)
A atârna (sau
a pune, a lega cuiva)
lingurile de gât (sau
în, de brâu) = a lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă.
A(-și) mânca banii (sau
averea)
cu lingura, se spune despre un om (bogat) care cheltuiește prea mult, care risipește.
2. Conținutul unei linguri (
I 1).
3. (
Reg.; în sintagma)
Lingura pieptului = furca pieptului.
4. Compus:
lingura-zânelor = ciupercă lemnoasă, brună-roșcată, ce crește pe trunchiul și pe rădăcinile arborilor; linguriță, lingurița-zânei
(Ganoderma lucidum). II. Nume dat unor unelte sau unor părți de instrumente sau de mașini asemănătoare cu o lingură
(I 1). 1. Tub cilindric închis la capătul de jos cu unul sau cu două ventile, folosit la extracția țițeiului, la curățarea găurii de sondă sau la cimentat.
2. Unealtă de rotărie sau de dogărie, folosită la găurirea butucului roții sau la efectuarea vranelor butoaielor. 3. Nălucă metalică folosită la pescuit. —
Lat. lingula.