lingurar - explicat in DEX

lingurar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. – Lingură + suf. -ar.

lingurar (Dicționaru limbii românești, 1939)
lingurár m. Albier, rudar, acela care face lingurĭ de lemn, fuse, albiĭ ș. a. (în general, Țigan). S. n., pl. e Cutie de ținut tacîmurile de masă.

lingurar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
lingurár¹ (persoană) s. m., pl. lingurári

lingurar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
lingurár² (obiect) s. n., pl. linguráre

lingurar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
lingurar m. cel ce face linguri de lemn (în genere țigan).

lingurar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. — Lingură + suf. -ar.