lingou (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LINGÓU, lingouri, s. n. Bloc de metal sau de aliaj, obținut prin turnare în lingotieră, care urmează să fie prelucrat ulterior. – Din
fr. lingot.lingou (Dicționar de neologisme, 1986)LINGÓU s.n. Bloc de metal sau de aliaj obținut prin turnare într-o lingotieră. [< fr.
lingot].
lingou (Marele dicționar de neologisme, 2000)LINGÓU s. n. bloc de metal sau aliaj obținut prin turnare într-o lingotieră. (< fr.
lingot)
lingou (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lingóu s. n.,
art. lingóul; pl. lingóurilingou (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LINGÓU, lingouri, s. n. Bloc de metal sau de aliaj, obținut prin turnare în lingotieră, care urmează să fie prelucrat ulterior. — Din
fr. lingot.lingoŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*lingóŭ n., pl.
urĭ (fr.
lingot, d. engl.
ingot, lingoŭ).
Barb. Drug de aur saŭ de argint în ainte [!] de a fi prefăcut în monedă.