ligatură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LIGATÚRĂ, ligaturi, s. f. 1. Legare provizorie sau definitivă a unui vas sangvin, a intestinului, a ureterului etc., pentru a închide orificiul lor. ♦ Fir de ață, mătase, catgut, cu care se face o ligatură (
1).
2. Reunire a mai multor litere într-un singur semn grafic; logotip. – Din
fr. ligature, lat. ligatura.ligatură (Dicționar de neologisme, 1986)LIGATÚRĂ s.f. 1. Legare cu un fir de ață sau de catgut a unui vas sanguin sau a unui organ tubular; firul cu care se face această legătură.
2. (
Poligr.) Semn grafic care conține mai multe litere; logotip. [< fr.
ligature, cf. lat.
ligatura – legătură].
ligatură (Marele dicționar de neologisme, 2000)LIGATÚRĂ s. f. 1. legare cu un fir de ață ori de catgut a unui vas sangvin sau organ tubular; firul însuși. 2. (poligr.) semn grafic care conține mai multe litere; logotip. 3. (în notația muzicală vocală) grup de note legate printr-o linie care se referă la o singură silabă. (< fr.
ligature, lat.
ligatura)
ligatură (Dicționaru limbii românești, 1939)*ligatúră f., pl.
ĭ (lat.
ligatura, V.
legătură). Legătură cu care se strînge, (se leagă) ceva. În tipografie, reuniunea a doŭă litere ca
fl, ff.ligatură (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)LIGATÚRĂ (‹
fr.,
lat.)
s. f. 1. (
MED.) Legare chirurgicală cu fire de catgut, mătase sau ață a vaselor sangvine, a uterului, a intestinului etc.; materialul utilizat pentru această operație.
2. Aliaje auxiliare folosite pentru introducerea unor elemente de aliere în metalul lichid. ♦ Metale (
ex. cupru, mercur etc.) care se introduc în metalele nobile pentru a le da unele proprietăți necesare (
ex. duritatea) sau pentru a le ieftini.
3. Literă sau semn de transcriere fonetică format prin îmbinarea a două litere sau semne de transcriere (
ex. æ, œ). ♦ Combinație de litere ce redă îmbinarea a două litere, o silabă sau un cuvânt.
4. (
POLIGR.) Caracter tipografic realizat prin reunirea a două litere într-un singur semn grafic (
ex.: Æ, Œ), folosit în unele limbi pentru a reda un singur sunet.
ligatură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ligatúră s. f.,
g.-d. art. ligatúrii; pl. ligatúriligatură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LIGATÚRĂ, ligaturi, s. f. 1. Legare provizorie sau definitivă a unui vas sangvin, a intestinului, a ureteralul etc., pentru a închide orificiul lor. ♦ Fir de ață, mătase, catgut, cu care se face o ligatură (
1).
2. Reunire a mai multor litere într-un singur semn grafic; logotip. — Din
fr. ligature, lat. ligatura.